Deunăzi m-a lovit spiritul civic. Fix in moalele capului. M-ai bine că m-a lovit spiritul, fie el şi civic, decît să mă lovească trenul.
Se făcea că mă indreptam hotărît spre autostradă. Intre mine şi bucata serioasă de asfalt o barieră. Nervoasă rău bariera cu pricina. Clipocea de mama focului, sclipeau luminile de avertizare, tot tacamul, doar doar te-oi feri şi pe tren nu l-oi nimeri. (Vedeţi ce vine rima la mine?)
Anyways, opresc liniştit şi ma pregătesc de aşteptat. Dupa ce aştept vreo 2 minute mă prind că ceva nu-i în regulă. Şi anume bariera fîlfîie, piuie dar nu se lasă. Trenul dracul ştie dacă vine. Mă strecor pîş – pîş peste calea ferată.
Şi atunci m-a lovit. Spiritul. Civic. Am sunat la un număr afişat pe lîngă barieră şi culmea că a mai şi răspuns cineva. M-aş fi mulţumit şi cu un robot, dar nu, era un omuleţ in carne şi oase. Şi amabil pe deasupra. Şi-a notat frumos povestirea mea şi a zis ca o să trimită pe cineva sa verfice.
Minunea s-a concretizat: cînd am ieşit de la servici peste cîteva ore măreaţa barieră funcţiona de mai mare dragul.
