Schengen nu, manele da

Iacata minune: in sfirsit Romanica si-a gasit produsul de export cu care sa subjuge comertul international. I-a dat gat deja pe englezi, sint la incalzire nemtzii si francezii. Turcii au picat pe spate din prima ca doar au si ei ceva in comun cu originea produsului respectiv. Si nu, nu e "turkish delights" desi probabil ca urmeaza.

Io zic ca e normal tinind cont de ce simpatii solide are don Parizer.

Poza anului din sport

Greu de vazut o moaca mai expresiva ca a lui Armstrong :)

Doar atit

"Toate au fost la timpul lor. Acum vreau să fiu porumbelul cel bun şi şarpele cel înţelept. Dar eu nu pot să fiu înţelept. Că uite, doar o întrebare îmi pui şi gata, mă şi enervez. Şi dau în el şi nu mai iese în turul 2", spune Becali în Libertatea.

Care mai aveti veleitati de fotograf...

... lasati-va! Taman se pare ca a aparut hal mai tare program care se ruleaza pe vreun computator. Cel putin din ce am vazt eu...

Ca sa nu va mai plictisesc cu vorbe, iete aci:



Cum zicea un amic: "software... nu interfata pt baze de date". Culmea culmilor: exista soft si in afara aplicatiilor enterprise!

P.S.: se pare ca chestie e chiar pe bune desi pare rupta din StarTrek http://cg.cs.tsinghua.edu.cn/montage/home.htm

Pentru cei plictisiti de sofatul in RO :)

Imagini reale publicate intr-un ziar din Hyderabad, India. Se pare, dupa comentarii, ca si lor li se pare cam prea de tot :)

Ozark Mountains, AR

Se facea ca Lunea trecuta (25/05) se serbeaza pe plan local Memorial Day. Ceva de genul Zilei Eroilor, militari binenteles... Prilej de iesit la iarba verde, gratare si ceva manele americanesti, am numit aici muzica country. Totodata weekend prelungit... Apropos, americanosii e desteptzi cel putin la faza asta: fac ce fac si sarbatorile nationale is fix linga weekend, daca nu sint se muta; asa ca se poate trage o plimbarica :) Mai ales daca iti mai iei si o zi libera in plus.

Partea nasoala e ca Dallas-ul a fost inventat fix "in the middle of nowhere" adica nu prea e nimic interesant de vazut la o distanta decenta. Carevasazica ca sa fie cit de cit ceva de facut in weekend trebuie sa te calatoresti nu gluma. Asa ca deci purceseram noi la o excurise fix in Ozark Mountains, in Arkansas... Mare vitejie, nu? Ca doar AR e stat vecin cu TX... Corect numa ca pina la Ozarks is fix vreo 8 ore de condus :D

Ceea ce am si facut, mai greu, mai incet, mai cu opriri, noroc cu 2 soferi si cu un bebe deosebit de cuminte (asta a surprins chiar placut, ne asteptam la lupte serioase).

Anyways, pina intre cele din urma pe la 10 seara ajungem si la Trimble Creek Lodge, fix pe malul lacului Bull Shoals. Ne-am zgiit putin la peisaj, dar nu se vedea mare brinza sa ca am aminat sight-seeing-ul pe a doua zi... Care a inceput vijelios pe la 6 de dimineata odata cu sosirea unor prieteni care nu putusera sa plece decit noaptea din Dallas. Cum somnul era oricum irosit, am continuat cu o excursie pina la lac si un pescuit. Sau incercare de...

Pentru ca mai mult de o platica de vreo 300 de grame, care a avut neinspirata idee sa traga la linguritza, nu am prins nimic... Nu-i nimic perseveram. Ba chiar am capatat si sfaturi de la specialistul local, apropitarul cabanei, un nene simpatic si mare pescador. Cel putin teoretic pentru ca, cu stfaturi cu tot, in inca 2 zile de pescuti am reusit sa o mai prind pe sora, de aceeasi dimensiune, a platicii initiale si un biban de vreo 400 de grame. Cam putin... da' nici specialistu n-a luat decit un biban putin mai mare ca al meu :D

Altfel frumos tare pe acolo: cabana e fix in mijlocul padurii, urmatorul vecin e la vreo 5 km, gratarele au mers de minune (bine ca nu ne-am bazat pe rezultatul pescuitului), Sonia s-a simtit minunat sa se tavaleasca prin iarba, lacul arata minunat si apa e calda. Din pacate (sau din frica mai precis) n-am avut curaj sa innot in baltoaca cu pricina... asta dupa ce am vazut un sarpe care se plimba ca la mamica lui acasa pe linga undita mea. Cred ca am parut speriat rau, pentru ca nenea apropitarul a a tinut sa ma linisteasca: "A, in apa n-am mai vazut decit odata serpi! In shimb pe mal... in fiecare luna scoit vreo 2-3 din gradina... De multe ori d-astia prietenosi: cu clopotzei si copperheads!". So much for swimming... si nici la pescuit parca nu prea ma indemna inima sa stau prea aproape de apa :)

Noroc ca la gratar ma pricep mai bine decit la pescuit si e si mai sigur...

Duminica am tras o excursie prin imprejurimi... Am gasit barajul care formeaza lacul cu pricina, cu un riu imens in spate (White River), plin de pastravi... Asa zice lumea ca de mine nu s-a lipit nici unul, desi am vazut o multime de omuletzi facinsu-si de lucru cu minciogul.

Altfel, o multime de satuletze dragutze cu aroma de inceput de secol si mincare excelenta la Soddie's in Flippin, AR.

Plus la cabana gazdele ne asteptau cu ceva brownies si inghetata, home made si excelente pe deasupra.

Cam asa fu excursiunea cu pricina... Mai multe poze pe aci.

Don't Mess With Chili's!

Viva Mexico! (2)

Probabil ca s-a inteles clar din primul post pe tema asta ca mi-a placut in Mexic. Daca nu s-a intles, mai zic eu o data ca sa fie clar: mi-a placut si inca foarte mult! Asa de mult ca le-as spune imediat cu mare placere "Hasta la vista" la texani si as intinde-o fix mai la sud de granitza.

De ce e asa fain in Mexic si mai ales de ce asa de fain comparativ cu Texasul? Pentru o multime de motive... In primul rind Mexicul e viu, debordeaza de viata. Fata de blazarea si monotonia vietii din Dallas, in Mexic simti ca traiesti. Si cu bune si cu rele... Da, te deranjeaza de multe ori galagia facut ade palavrageala localnicilor, dar e bine ca macar zic ceva; sint caraghioase mashinutzele in care circula de colo-colo, dar merg o multime si pe jos; te cam plictisesti de gustul/mirosul omniprezent de ardei iuti, dar asta pina gusti niste queso fresco si il compari cu teribilele optiuni in domeniul brinzeturilor de la nord de granitza: american cheese and swiss cheese :D; te enerveaza chiar si atitia palmieri cu frunzele atirnind in mare, atuncati un ochi la boschetii din preeria texana si iti trece angoasa...
Altfel, iau oamenii viata asa cum vine, se agita doar cind e cazul, ca doar avem timp... Mañana...

Mi-a mai placut de mexicani ca sint zdraveni la cap: ce li se reproseaza de obicei de turistii straini? Ca nu se omoara cu curatenia si ca e cam problema sa misuni pe strazi... OK, asa ca in toate zonele pe unde merge turistul obisnuit e o curatenie incredibila, cu iz de Scandinavia, iar oamenii de paza si politia sint omniprezenti. Chiar se cam exagereaza cred in directia asta: zonele turistice sint de obicei cu circuit inchis, strazile barate cu bariere si gherete de politie, sa nu cumva sa patzeasca zapacitzii de gringos ceva ca strica afacerea... Din cite am putut eu sa vad nici in rest nu prea sare nimeni sa-ti ia gitul. Mai degraba parca te simti nesigur umblind noaptea prin vreun cartier bucurestean sau indraznind sa faci o plimbare pe jos prin Dallas, dupa apusul soarelui.
Au si alta chestie aberanta in sensul asta: la iesirile din oras sint filtre de politie, care chipurile cerceteaza viguros sa prinda treficantii de droguri/arme. De fapt sint citiva politisti burtosi care nu prea se invrednicesc sa controleze pe nimeni, in schimb motzaie toata ziua la umbra... Latini de-ai nostri, de :)

Tot cam din capitolul curatenie/ordine ar fi aeroportul din Cancun. Asa ca idee, e cel putinde 10 ori mai fain decit cel din Dallas. Altfel, la Margaritaville au intr-adevar killer margaritas. Daca reuseste careva sa bea doua si sa mai prinda si avionul, sa-mi zica si mie. Cred ca e cam o juma de sticla de tequila intr-o margarita :D

Papa locala: trebuie gustata neaparat! Rar gasesti atita diversitate, prospetime si pasiune in pregatirea mincarii. Treceti peste tacos is enchiladas si incercati chestii si mai traditionale. Sint sumedenie si care mai de care mai interesante. V-am zis de queso? Apropos, nu va deranjati sa intrebati de mincare organica pt ca s-ar putea sa nu inteleaga nimeni ce vreti :)
Ca si comparatie, ginditi-va la rosiile de plastic pe care la gasiti in supermarket si "celebra" brinza americana... Facuta, dupa cum scrie pe punga, "with real cheese"!

Transportul: ca sa mergi cu collectivo (autobuzul), mai ales pe distante mari, s-ar putea sa fie necesar sa fii o fire aventuroasa. Nu mai aventuroas insa decit era drumul meu zilnic de la maretzul campus al Facultatii de Fizica spre centrul Bucurestiului. Prietenii stiu de ce si cine nu stie sa incerce sa afle detalii despre auttobuzul 303: Cimitir Ghencea - Platforma Magurele :D
Dar de atunci eram student, acum am bani de taxi. Ceea ce in Mexic nici nu e greu... Cu 10 dolari vezi juma de Riviera, instalat "confortabil" intr-un Tsuru. Cine-i Tsuru? Varianta locala de Dacia 1300, numa ca facuta de Nissan. Nu va faceti griji ca e si Dacia Logan prezenta, degizata in Nissan Aprio si aparuta anul asta. Totusi e cam pentru bogatani, costa mult pentru Mexic...

Oamenii: vorbareti, dornici de comunicare - si prin semne si-n Spaniola pe care am uitat-o eu si-n Engleza imposibila pentru ei, veseli, multumiti de ce au, demni, amabili si politicoshi. Asta e ce am vazut eu cel putin... Nu o sa-l uit pe instructorul de diving care statea la iesirea de pe plaja cu o scoica gigant in mina: vroia un bacsis, dar nu indraznea nici sa ceara nici sa te priveasca in ochi.

Tusistii: multi! Da' multi nu gluma si cam de peste tot, cei mai multi francezi parca. Si binenteles o multime de canadieni si americani... Xenofobi si nesimtiti, cu comentarii care mai de care mai inteligente despre ce amaritzi sint mexicanii. Probabil din categoria asta fac parte si cei care scriu multitudinea de review-uri aiuristice despre Mexic. Zau... e greu de luat in serios cineva care pretinde ca si-a carat salteaua din US pentru ca alea din hotelurile mexicane sint prea tari!

Natura: no comment! Exceptind probabil caldura din cursul verii si faptul ca mai mult de jumatate de tara este totusi un soi de desert... Dar mai exista si Yucatan-ul :)
In plus, fata de lipsa total de pasari din Cipru sau gaitzele omniprezente in Texas, aici vezi flamingo, papagali si pelicani pescuind chiar pe plaja, uitindu-se mirati la turisti.

Aberez prea mult si dau amanunte aiurea... Ca sa inchei e frumos, merita vazut si incercati sa va faceti singuri o idee, nu credeti tot ce vedeti pe net. Si mai ales ce e scris aici :)

Viva Mexico! (1)

De la inceput trebuie sa declar ca aceasta scurta vacanta m-a transformat intr-un fan al Mexicului. Am plecat la drum destul de indoit, in mare parte influentat de numeroasele review-uri negative despre tot ce inseamna Mexic, review-uri pe care le gasesti pe mai toate site-urile de turism. Toata lumea lauda frumusetea naturala a tarii dar se plinge de mizerie, de lipsa de securitate, de faptul ca apa de la robinet nu e potabila, de vinzatorii ambulanti care te hartuiesc la tot pasul, de coruptia politiei si functionarilor oficiali, etc, etc... Nu am fost in stare atunci sa inteleg cit de partinitoare sint review-urile cu pricina si cit de nedrepte.

Zborul de la Dallas la Cancun dureaza cam 2 ore jumate si odata ce aterizezi esti in alta lume. S-a terminat cu raceala betonului din zgirie nori si autostrazi, cu planitudinea peisajului texan si blazarea locuitorilor... Mexicul este viu! Traieste prin bogatia de culori care te intimpina la tot pasul, este viu ca jungla care impresoara aeroportul, este animat ca multitudinea de "agenti de turism" care te asalteaza cu oferte de cum iesi din aeroport, este organizat si disciplinat odata ce reusesti sa te faci inteles, oamenii sint comunicativi, curiosi si amabili, peisajul este incredibil.

O singura companie de transport este autorizata sa lucreze in aeroportul din Cancun, asa ca toata agitatia vinzatorilor de bilete este doar in virtutea inertiei: preturile sint aceleasi la toti. Din Cancun in Playa Del Carmen, aproximativ 80km, se plateste $28 dolari de persoana intr-un microbuz sau $96 pentru un taxi. Totul cu bilet si chitanta.
Microbuzul ofera, relativ, comfortul celor similare din Romania. Dolarii americani sint acceptati universal, dar e mult mai avantajos sa folosesti un ATM si sa platesti in pesos. In microbuz te intimpina un afis mare: "My name is Alberto and I will do my best to provide you a safe journey. Tips are not included in the price of the ticket and are highly appreciated." Atit... Nu am auzit niciodata de la un mexican sa ceara direct un bacsis!
Autostrada Cancun - Tulum, care trece si prin Playa Del Carmen, este excelenta dar un pic aglomerata. Calatoria ne ia vreo 50 minute, dupa care debarcam la Viva Maya Wyndham All Inclusive Resort.
E adevarat ca pe drum intilnesti tot soiul de satuletze cu cocioabe de mai mare dragul, dar nu neaparat mai nashpa decit cele pe care le-am vazut prin Oklahoma, Arkansas sau, de ce nu, in Cipru si Romania. Ce arata a locuinta normala insa e vopsit in cele mai tari culori posibile :) Fatadele roz, portocalii, rosii sau mov sint la ordinea zile, adaugind la culoarea locala.

Da, am stat la un all inclusive. De ce? De fraier... de la review-uri mi se trage :D M-am gindit ca o sa fie mai sigur, mai simplu si mai usor, mai ales cind calatoresti cu un copil de 2 ani. A fost o alegere buna? Si da si nu... Oricum daca calatoriti singur sau intr-un grup numai de adulti incercati ceva ca Hotel Brisa (mai ales cel din Ixtapa Zihuantanejo) daca banii nu sint o problema si vreti sa va bucurati de tot luxul posibil, sau Tierras Del Sol in Tulum daca visati sa va treziti intr-o pallapa, in zgomotul valurilor.

Viva Maya Wyndham este un hotel care cindva a fost foarte frumos. Frumoase au ramas acum gradina, citeva zone in jurul receptiei si masa. In rest ar cam fi nevoie de ceva renovari, desi camerele sint decente, totul functioneaza ireprosabil, personalul e amabil si nu sta cu mina intinsa, se organizeaza tot soiul de spectacole si activitati (mai ales pentru copii), iar plaja este destul de buna. Ce nu mi-a placut in mod deosebit: nisipul de pe plaja - alb ce-i drept dar amestecat cu praf de corali ceea ce il tine rece tot timpul zilei, o binecuvintare poate cind sint 45 de grade afara dar nu ceva de dorit la 25, un nene care facea pe salvamarul si ma tot scotea de urechi din apa, piscina subdimensionata, coctail-urile botezate, restaurantele "a la carte"... A, si faptul ca nu exista internet in camere.
Chestii compensate de un bufet excelent, cel mai divers pe care l-am vazut vreodata, si o camera amplasata la maxim 20m de plaja :)

A doua zi am facut o excursie la XCaret, un (eco)parc de distractii la aproximativ 10km de Playa Del Carmen. Merita vazut mai ales daca sint si copii implicati in povestire :) Altfel, interesant oricum si extrem de bine organizat. Taxiurile care merg la XCaret sint reglementate chiar de parc: nu platesti nimic soferului se cumpara bilet de la casieria parcului de distractii, asa ca nu se pune problema de overcharge. Si e extrem de ieftin transportul... Intrarea in parc e destul de scumpa ($69) dar cred ca merita desi sint multe chestii neincluse in pretul de intrare, ca de exemplu o ora de innot cu delfinii, care mi se pare exagerat de scumpa la $149. Anyways, Soniei i-a placut tare mult, asa ca a meritat :)
Apropos, intr-un golfuletz mititel e amenajat ceva snorkelling: accesul din ocean nu e blocat decit de o plasa si inauntru sint adusi pesti destul de variati. Am avut ocazia sa innot alaturi de citeva dorade maricele, ceea ce e o experienta cel putin interesanta.


Ziua urmatoare am facut o excursie la Coba combinata cu ceva "aventuri" prin jungla. Coba este o asezare maya la aproximativ 100km sud-vest de Playa; a doua piramida ca inaltime din America de Sud (42m). Este mai putin celebra ca Chichen Itza (destinatia maya favorita in Yucatan), dar mult mai autentica: mare majoritate a cladirilor sint aproape intacte si piramida cea mare se poate inca escalada. E un urcus destul de abrupt, iar coboritul este pe masura. Mai ales daca le practici cu o zvirluga de 14kg si 2.5 ani in brate :) Privelistea vazuta de sus face sa merite efortul insa.
De la parcare distanta e de vreo 2km pina la piramide, asa ca poti inchiria o bicicleta sau o ricsa. Ghici ce am ales noi? :)
Ziua a continuat cu niste "jungle adventures" cam timpite si clar facute pentru turisti. In progrmaul excursie se vorbea de snorkeling intr-o cenote, ceea ce binenteles mi-a facut cu ochiul. Cenote sint o chestie specifica Yucatanului: solul este in cea mai mare parte calcaros asa ca apa de ploaie a sapat o multime de gauri care acum sint pline cu apa, oprita mai jos de stincile de granit. Chestiile astea erau folosite de maya ca rezervoare de apa dulce, pot fi foarte mari si in apa e o vizibilitate excelenta, mult mai mare ca in ocean. Din pacate cenote-ul nostru a fost cam timpenie... Acces foarte dificil si dimensiune foarte mica, nu prea se punea problema de snorkeling.
Anyways, dupa asta am mers cu kayak-ul pe un canal sapat prin jungla... Relativ interesant daca as fi reusit sa cirmesc kayakul mai bine :) Dupa care fugutza la un "sat maya", in fapt o asezare taraneasca relativ normala cu citeva prostii amenajate pentru turisti. Mai precis ripa unde se amenajase o coarda de rapel si un zipline. M-am dat si cu astea, ce sa fac, dar n-are nici un farmec dupa ce te joci cu aceleasi chestii pe munte. La sfirsit masa in compania acelorasi maya de mucava... Refried beans, enchilladas, pico de gallo si niste pui rosu. Decent, dar nimic extraordinar. Mai bine bufetul de al all inclusive decit papa lu (ma)maya :)

Day 3: snorkelling juma de zi la reciful din Puerto Moralles. Coralii nu se compara cu cei din Marea Rosie, dar pesti sint o multime. Cel mai fain e ca am vazut si citeva barracude, una de peste 2m. Sper sa imi fi iesit si ceva poze. drumul de acces trece printr-o mlastina, cu apa rosie de crustacee si acoperita de o jungla de mangrove. La marginea drumului a aparut la un moment dat si un corcodil sa ne salute. Simpatic de altfel...
Dupa amiaza am fost in oras pe "celebrul" 5th Avenue. Nu e ala din New York dar sint destule magazine pentru toate gusturile si buzunarele. Gap si Diesel se invecineaza cu chioscuri pline de suveniruri, Casa Tequila e vecina cu Senor Frog, mimi si artisti de tot soiul se gasesc peste tot, peste tot misuna sute de turisti si se vorbeste intr-o mie de limbi... Politie peste tot. Cel mai apropiat ca atmosfera mi s-a parut Las Ramblas in Barcelona.

Ultima zi a m petrecut-o cu succes lafaindu-ne la plaja si bucurindu-ne de soare, mare si liniste pe care probabil ca o sa ni le dorim cit de curind si nu o sa le putem gasi prea usor.

(Mai multe poze aici)

Kakaldinho

Criza domle! Criza mare di tat! Bate vintu prin redactii si pe aiurea... Asa tare bate ca ce le dadu prin bostan la amicii de la gsp.ro: sa publice o stire despre Ronaldinho!

Pai si ce ar fi prima data?! Nope... Da' se pare ca intre timp dintzosu s-a mutat la AC Milan si se facea ca aprigii nostri gazetari n-au facut rost de poze cu fizicul individului infofolit in tricoul rosso nero.

Nu-i bai! Romanul e frate cu codru si mai nou cu Photoshopul... asa ca deci si prin urmare, un baietzel din curtea Mazetei Sporturilor dadu din mouse cu avint deosebit si potrivi din condei capatzina lu' Ronaldinho pe un corp in uniforma milaneza. Treaba bunicica tehnic, exceptind o pozitie cam nefireasca a capatzinii cu pricina, numa ca ce sa vezi: mufa negricioasa a lui Ronaldinho a fost plantata pe un corp albicios! Iete strutzo-camila se exista: albul cu cap de negru! Ba parca chiar se pare a fi corpul lui Kaka chestia alba de sub capatzina lui Dinho...

Sa-ti fie de bine si la mai mare mazeta care esti! Io zic sa va tineti bine de scaune ca urmeaza Beckham grefat pe Seedorf... sa vezi ce-o sa-l placa Victoritza.

Pentru conformitate vedeti aici, pina se prind gogomanii sa scoata pagina de pe site.

Country Roads (2)

Partea a doua a maretzei calatorii a inceput sub aceleasi auspicii: frumusetzea naturii si saracia lucie a populatiei. Greu de tot sa gasesti un loc decent unde sa iei micul dejun, magazinele de suveniruri contin fix nimic, iar casele darapanate sint din ce in ce mai prezente. Care nu sint darapanate sint niste baraci de metal noi noute - asa numitele mobile homes, pe care le tragi dupa tine ca melcul cind te muti prin tara. Si cam asa e Broken Bow - Idabel, OK.

Anywyas, asa le place asa sa aiba... Natura e superba, ne indreptam spre Talimena Scenic Drive, un drum pe creasta muntilor Ouachita. Culorile de toamna sint minunate, padurea straluceste in soarele diminetii, lacuri sint presarate ici colo.
Se pare ca e o destinatie preferata de motociclisti, ne intilnim cu cirduri de Harley-uri calarite de "adevarati" in geci de piele cu insemnele cluburilor din care fac parte. Casca gen Wehrmacht e la mare moda, nu cred ca am vazut pe careva purtind casca full-face de cind sint in America.
Talimena drive ne poarta catre Arkansas trecind prin Wilhemina State Park, exemplar plasat in mijlocul unui peisaj superb, cu un lodge de toata isprava si un restaurant la fel (excluzind o inghesuiala de nedescris datorata vremii neasteptat de calde).

Il mai ambalez un pic pe Charger si nimerim in Mena, Arkansas. Un orasel amarit si posac, unde toata lumea pare a fi la slujba. La slujba de la biserica, nu la job. E Duminica dimineata si Arkansas e capitala baptismului in US.

Mai departe, spre Texarkana. Funny name, nu? Dar potrivit: e chiar pe granita dintre Texas si Arkansas, oficiul postal din localitate se cracaneaza chiar pe granita, fiind singurul cu doua zip coduri, din state diferite :)
Altfel, bine ca am revenit in TX. Nu ca simt ca am ajuns acasa sau altceva de genul asta - m-o fi chemind ca pe Raducioiu dar nu simt nevoia sa pocesc romana cu accent englezesc -, dar, cel putin fata de Oklahoma si Arkansas, aici e mai civilizat.
Catinel, catinel facem si cele citeva ore care mai sint pina acasa si ajungem just in time sa tragem linie weekend-ului si sa ne bucuram de o excursie in zone foarte frumoase, care insa ne-a schimbat radical impresia despre America.

Serios vorbind, nu stiu daca personal am vazut undeva in lume vreo zona mai saraca decit cele vizitate prin Oklahoma si Arkansas. Si cind zic undeva in lume, includ ce am vazut cu ochii mei, adica cam toata Europa, Israel, Iordania, plus California in US.
Si poate nu atit impresia de saracie e dezolanta, oameni saraci sint peste tot, dar ce socheaza este planitudinea vietii in acele locuri: oamenii sint saraci, indobitociti, pur si simplu nu cred ca au vreo idee ca se poate trai si altfel. Si nici macar nu ii intereseaza. Jobul de la 9 la 5, papica, produsul de plozi, timpirea cu telvizorul, vinatoarea, berile obligatorii la crisma, meciul de fotbal, plimbatul cu camionul si slujba de Duminica par a fi singurele evenimente palpabile in viata lor. Poate mai fac si altele si nu am vazut eu bine, dar tare ma indoiesc.
Apropos, in privinta ocupatiilor seamana destul de bine cu Cipru... Si la aia killer-itul de animalutze era sport national. Deosebirile ar fi ca cipriotii au mult mai multi bani, iar astia mult mai multe animale de impuscat.

Inca un exemplu in sensul asta: inainte sa ne avintam pe celebrul scenic drive am zis sa punem benzina, sa nu ne trezim in creierul muntilor fara gaz. Zis si facut... ochim o frumoasa statie cu doua pompe, unde binenteles benzina e mult mai scumpa decit in Dallas, si oprim sa alimentam. In fata noastra obisnuitul camion - chiar doua in cazul asta - plin de flacai imbracati de vinatoare. Bravo lor, nu-s asa sensibil sa ma dea pe spate Moartea Caprioarei. Ce ma da pe spate, aproape la propriu, e ca unul din "good ole boys" molfaie un ditamai trabucul, cu un jar de prajit puiul si fum de furnal. Si asta fix in timp ce turna de zor benzina intr-o canistra din bena camionului! Si fix sub semnul unde scria "No smoking!" cu litere de o schioapa.
Acuma ar fi fost fain sa stau sa vad ce se intimpla, dar tinind cont ca eram la numai citiva metri de ei am decis ca e mai sigur sa demarez si sa caut alta statie de benzina. Una cu oameni care stiu sa citeasca.

Only the lonely

Ca pe unii ii chinuie rau di tat consoarta inteleg... Ca ii chinuie atit de tare ca fac ce fac si scapa dea ea - cu cheltuielile aferente cu tot-. iara e de inteles.
Iata insa ca unii is asa de fericiti ca au facut chestia cu pricina ca trebuie sa-si urle fericirea cit ii tine gura... Sau camionul, dupa caz.
Sau poate de fapt omul vroia doar sa zica ca e din nou pe piata si asteapta oferte la post restant. Cine stie... Intortocheate sint caile redneck-ului...

(Poza e facuta Duminica, 30 Nov. pe I-35 mai la deal de Austin, TX)

Country roads (1)

Nordul Texasului este plat... Plat, nu gluma! Nu tu un munte, un deal, o movila, o ripa ceva acolo... Preerie cit vezi cu ochii. Singurule forme de relief existente ar fi ceva lacuri, multe artificiale, si riurile aferente. Paduri(ci) se mai exista. De obicei este si cite un "natural preserve" pe acolo, adica o rezervatie naturala. Am avut o tentativa sa vad cam ce e pe acolo, dar dupa citeva avertismente privitoare la serpii cu clopotel in dotare am renuntat la curiozitate.
Asa ca daca vrei sa iesi cit de cit in natura si sa mai vezi si altceva decit cimpuri cu iarba trebuie sa faci o excursie pina in Oklahoma, Arkansas sau Hill Country, mai la vale in TX. Asta daca vrei sa ajungi cu masina, desi Hill Country e la peste 5 ore distanta.


View Larger Map

Anyways, weekendul trecut mi-am luat inima in dinti si familia in masina si am purces spre Broken Bow, OK. Pregatirile au constat in inchiriatul unei masini pentru weekend si rezervarea unei nopti la un hotel in zona. Prima surpriza a fost hotelul: in Broken Bow nu am gasit nika, desi pe net parea a fi ditamai zona turistica, asa ca am rezervat ceva in Idabel, OK, care este destul de aproape. Rezervarile au mers snur, am facut totul online Simbata dimineata, la prinz am luat masina si in citeva ore eram in Idabel.

La inchiriat am nimerit un ditamai Dodge Charger, care mi-a intarit impresia despre masinile americane: lots of power and no brain :D. Partea nashpa a fost ca n-am mers numai pe autostrada, unde Charger-ul e la inaltimea renumelui, dar si pe drumuri mai mititele cu destule zig-zag-uri, unde as fi fost mult mai fericit cu o masina mai mica, mai agila la schimbarile de directie si cu demaraj mai bun in depasiri.

Hotelul arata cam ca un motel de prin filme, genul unde iti parchezi masina in fata camerei si tragi draperia ca sa te nu vada lumea de afara si sa nu-ti vire colocatarii farurile in ochi. La receptie un cockney de-adevaratelea, nu stiu cum ratacit pe acolo. Remarcasem ca maretzul "city" Idabel nu prea continea mai nimic cind am venit la hotel, dar impresia s-a intensificat brusc cind am aflat, de la receptioner, ca nu prea sint multe locuri pe unde putem capata ceva de mincare.
Mai precis locurile cu papa sint grupate in jurul celei mai mari (si unice) atractii a orasului: cazinoul! Cazinoul din Idabel, ca multe altele din Oklahoma, este operat de indienii Choctaw. Choctaw sint unul din cele "five civilized tribes" si, din cite am inteles, beneficiaza de scutiri de taxe pentru toate activitatile de gambling organizate. Asa ca, probabil, o multime de baieti smecheri fac afaceri sub egida Choctaw Nation.

OK, dupa ce aflam si unde e mincarea ne reimbarcam in Charger si tzushti spre Beaver's Bend Park. Din punct de vedere al peisajului, zona e foarte faina: dealuri destul de naltutze, un lac de acumulare mare si intortocheat cu padure ajungind pina in apa. Padure de foioase in general, fapt care sporeste dramatismul peisajul cu un joc frumos de culori de toamna.

Daca trecem de partea cu landscape-ul incepe sa nu mai fie chiar asa de fain... Remarcasem pe drum ca satuletzele prin care trecusem par cam amarite; citeva case, care arata cam ca baracile din organizarile de santier de la noi, ratacite printre copaci, magazine timide si bodegi care de mai care mai inchise. Idabel, mai pe vremuri capitala county-ului, e ceva de risul curcilor: un main street plin de pravalii cu obloanele trase (chit ca e Simbata dupa amiaza), nici tipenie pe strada, o impresie generala de saracie lucie. Numa' la cazinouri e activitate. D-astea avem doua: unul in Idabel si unul in Broken Bow, cam la 10 km distanta. Joaca lumea nu gluma. Ce draq joaca nu stiu, ca par saracani rau.
Magazinele cele mai raspindite sint cele de unelte agricole, plus unele care vind bolovani de sticla cu pretentii de flori de mina. In zona sint o multime de roci cristaline, gen cremene, care arata chiar fain. Astea se vind mai putin, la mare pret sint "roci" ramase de la facutul sticlei. Probabil fiind colorate se vind mai bine.
Nu ma pot stapini sa-mi aduc aminte ca asa ii prosteau si europenii pe indienii americani, cu bucatzele de sticla colorata. Probabil acum isi scot pirleala.

In rest, pustiu! Nici tipenie pe strazi. OK, asta e mai mult sau mai putin obisnuit in orasele americane, dar aici (ar trebui sa fie) e zona turistica! Zona lacului are un potential excelent de turism, dar nu e aproape nimic acolo. Doar o "lodge", cabana sa zicem, care intr-adevar arata fain pe dinafara, dar nici acolo nu par sa miste prea multe. Nu se aud manele, nu tu miros de mici, nika :D. Nu-mi lipsesc manelele chiar deloc, dar parca te-ai astepta la ceva activitate, mai ales ca e cam singura constructie de pe malul lacului. Mai e si un port care intr-adevar are o multime de ambarcatiuni intrinsul, da' si aici par toti decedati, nu misca nimeni.

Un pic mai sus pe mal este anuntat, de un banner jumate rupt de vint, Beaver's Bend Folk Festival. Aha! pai aci tre sa fie chermeza a mare, precis se dedau redneck-icii la dansuri si cintat din vioara! Asa ca mai ambalez Charger-ul putin si dupa inca 10 km ajung la locul faptei. Fain de tot! 5 rulote cu becuri anemice, vreo 10 indivizi tolaniti pe scaune pliante si 2 masini de politie sa supravegheze manifestarea. Atit era de intuneric si de liniste in mijlocul padurii acolo, ca, sincer, n-am mai avut tupeu sa cobor din masina sa vad comedia. O fi fost, n-o fi fost, las pe altii mai curajosi sa afle.

Oricum, lacul a fost fain, asa ca, satisfacuti vizual, trecem lejer peste dezamagirea de folk festival si cautam ceva de mincare. Dupa ce examinam optiunile posibile (ce ne-a recomandat receptionerul n-am reusit sa gasim) alegem un Pizza Hut in disperare de cauza si pe motiv de ghionturi in stomac. Wrong move! E chiar mai nashpa decit alea din CY! Si acolo e nashpa!

Aventurile zilei se incheie apoteotic cu un somn de voie in camarutza noastra de hotel. Noroc cu GPS-ul ca l-am nimerit si p-asta, ca iluminatul stradal sigur nu e punctul forte al americanilor. N-o sa inteleg niciodata de ce draq nu lumineaza strazile... Nici in la draq in praznic in Idabel, nici in cartierul (rezidential) unde stau in McKinney.

Round Up On The Range

Comedie mare pe tarla in Myers Park, McKinney simbata trecuta. Cowboy (si cowgirls), papica la cazan vinduta din carutze cu coviltir, animalutze sa le mingiie copiii (nu prea se inghesuia niciunul sa mingiie gainile dar asta e), vata pe batz si corn dog (asta-i un cremwurst invelit in mamaliga si prajit), formatii country si bluegrass, politia calare, native americans (cica indieni nu e political corect) dansatori si cam cu mina-ntinsa,etc. Ce sa mai, varianta moderna de Far West cu tot farmecul (si kitsch-ul) de rigoare. Lume multa, aproape toti cu macar o palarie de cowboy daca nu si cizme, fomista si insetata.

Pretextul era chiar papa: hai sa ne prefacem noi ca sintem pionieri in Vestul Salbatic si sa bagam la ghiozdan fix cum o faceau stramosii nostri. Binenteles, la mincarea respectiva se asorteaza si o bautura pe masura si costumatie plus muzica adecvata. Erau deci vreo 10-12 carutze, cu echipaj cu tot, postate in cerc si fiecare gatea de zor cazane de fasole, chili, cartofi copti, pui si carne de vaca prajita. Pretul nu era exagerat, mincarea parea buna (din priviri ca pina sa ne durmirim noi ca ne e foame se cam terminase :D), lumea s-a adunat usor sa palavrageasca la un castron de chili si un ice tea sau limonada - alcool nu se vinde asa hai-hui unde pot sa-l miroasa cumva copiii :) - mai ales ca alaturi se produceau de zor citeva formatii country. Una dintre ele suna chiar bine: Quebe Sisters Band 3 fete la vioara, un tip la chitara si inca unul la contrabas, care cinta melodii de prin noua sute treizeci. Toamna.

A mai fost si o incercare de intrare in Guiness Book - din cite am inteles reusita - la categoria World Greatest Hayride. Asta, in traducere, insemna o gramada de populatie incarcata in niste remorci trase de o Toyota Tundra cit o magazie. N-am prea inteles de ce ai vrea sa fii cel mai tare la categoria respectiva, dar parea ca toata lumea se distreaza copios cind a inceput sa-i traga truck-ul de colo-colo. Anyways...

Native american-ii cica executau ceva numit Pow Wow. Adica un fel de sezatoare, claca, sau cum s-o traduce, de indieni care cinta (in principal la niste tobe barosane), danseaza, onoreaza pe cei cazuti in lupta (in vremurile moderne pe veteranii de razboi) si in general se simt bine si se produc pentru uzul publicului privitor. Si platitor, ca tot timpul se cer donatii si alte alea. Dupa gustul meu e o chestie total comerciala, facuta pentru turisti, mi-e greu sa cred ca intr-adevar ar avea o semnificatie spirituala traditionala asa cum pretind ei. Oricum lumea se stringe ca la urs, toata lumea-i fericita si aplauda de zor, aia danseaza in niste costume exagerat de impanate si colorate, altii bocane de zor in tobe si cam asa o tin toata ziua. N-am stat sa vad daca e si vreun final apoteotic...

Per total atmosfera a fost faina, re-intoarcerea la vremurile vechiului Vest Salbatic destul de reusita, mai ales pentru ca nu mai vazusem chestii de genul asta. Daca as mai merge si a doua oara e discutabil... Poze pe aici.

Plano Balloon Festival

Ajuns la a 29-a editie Festivalul de Baloane cu aer cald din Plano este un eveniment local major.
Adicatelea se aduna americanu cu mic cu mare, cu catzel si purcel (figurat ca nu-i voie cu pet-uri) si ce mai are el prin casa - o lada frigorifica in care intra "numai" 5 lazi de bere si vreo 50 de coci-cole, plus ceva scaune pliante sa-si odihneasca chintalele obosite de atita stat in masina. Adunatura cu pricina se intimpla fix intr-un parc - Oak Point mai precis - in mod organizat si supravegheat de Politie, ba mai mult Primaria pune la dispozitie un numar cretin de mare de autobuze ca sa-l plimbe pe bietul contribuabil pina la DART si inapoi.

Asta, contribuabilu adica, se da de ceasul mortii sa ajunga cu masina proprie si personala - un truck de preferinta - fix in buricu parcului, de zici ca vrea sa se suie pa bietele baloane. Asta daca pleaca din timp de acasa, ca altfel strazile adiacente se blocheaza definitiv cu vreo ora inainte de lansarea baloanelor.

Afaceri maretze trag bisericile din zona: cum la biserica se vine tot cu masina si fiecare enorias care se respecta isi conduce hirbul individual, parcarile bisericilor sint imense... Si numai bine la indemina si goale pt asa maretz eveniment! Asa ca in schimbul a 5 - 10 dolari iti lasi masina pe minutze sigure, parcata rustic pe iarba monahala.

Zis si facut, asta cu facutul aplicindu-se si la vreo citiva kilometri pe care i-am avut (de facut) de la parcare la parc. N-a fost chiar asa greu ca monstru statea in baby, deci ne-am miscat usor. N.R.: traducere pt necunoscatori: Sonia statea in carucior.

In parc fain ce sa zic... ca la noi la obor! Miros de friptane sintetice si nashpa, limonada coclita de atita stat in soare, coci-cole si alte z(7)upuri din belsug, plus ceva mincarici bastinoase: snow cone, corn dog si alte cretinatati de spariat copchii, manele indigene - am numit aici formatii de honky-tonk si bluegrass care rageau in megafoane, inghesuiala, transpiratie, parinti agitati, odrasle si mai si, clovni, comedii (nemtzesti) de la BestBuy, politisti, catzei, fum, inghesuiala ca in trolebuzu 96, mizerie, alba -neagra si alte apucaturi fine pe care jurai ca americanosii taman le copiara din Balcani!

A, si mai erau baloanele! Astea faine ce-i drept si cu iz de noutate, cel putin pt mine... Colorate, mari, umflate sau in curs de, suflate de vint de colo-colo, oricum si in orice forma baloanele erau misto! Cel mai misto se vedeau dupa un deal aflat chiar linga pista de decolare, chestie pe care am aflat-o dupa ceva timp.
Pe seara spectacolul a fost si mai fain: au aparut ceva baloane ornamentale - dimensiuni ca si cele reale, dar cu forme ciudate si ne-apte de zbor - si au fost facute jocuri de lumini cu arzatoarele. Adica pilotzii aprindeau arzatoarele baloanelor ritmic, in cadenta, descriind diverse jocuri de lumini. Cel mai fain era cind urla crainicul de event: "Full burn!" si se luminau toate ca dovlecii de Halloween. Pt ca binenteles ca exista unu care urla la microfon tot ce se intimpla, ca poate esti mai oligofren si nu intelegi ce va sa zica "Full burn!". Da' cum astia au tot soiul de chestii pt handicapati, nu vad de ce ar fi lipsit crainicul in sirul asta de dotari.
La sfirsit, ca la orice event americanos, s-a lasat si cu tragere de artificii... Cam putine si necoordonate, dar au mers asa de plecare.

Anyways, a fost destul de fain per ansamblu. Poze mai gasiti aici daca vreti sa mai vedeti.

Le salaire de la peur

Now this is a movie! Movies, like coffee, are supposed to be black... well, black and white to be exact :) Despite being an antique almost (released in 1952) this movie has it all: well defined characters, a story, great acting, beautiful shots and superb directing!
Henri-Georges Clouzot creates a masterpiece with the help of a few great actors. A cast led by Yves Montand (Mario) but with equally beautiful play from Charles Vanel (M. Jo), Peter van Eyck (Bimba) and especially Folco Lulli (Luigi).

The image of the little south-american boy playing in the dirt, in the opening sequences of the movie, must be one of the best in film history. Equally great are the sequences with Bimba pouring the nitroglycerin to blow up the rock blocking the road or the slow drowning of M. Jo in oil, while Mario was driving his truck over his leg.

Maybe more beautiful and sensible than the actual nitroglycerin journey itself is the introduction into the movie. The characters are explained nicely, their strengths and weaknesses exposed, the situation in which they are is made clear. The only surprise is the ambivalence of M. Jo and the courage of Luigi, gloriously left for latter by Clouzot.
Overall Clouzot does a great job, the close-ups on the eyes of the drivers are a graphic delight, emphasizing the sensation of fear and anticipation. The eminence of disaster is felt close by, without any special effects, without colossal explosions, without hundreds of liters of fake blood and millions of bullets.

Yves Montand character is great: a child macho that is tough with women yet carries around, like his most important valuable, a ticket from the Paris metro.
Charles Vanel plays M. Jo, a recycled gangster from the Paris ill famed neighborhoods, quite tough on the outside, yet easy to crack when faced with the real danger of getting blown into little pieces.
Then there is Luigi, the cliche Italian construction worker of which France of full before the war, the only one in the whole gang that has a stable job. He clubs around Mario, enjoying his easy going attitude, but never so much as to repeat it himself. He handles the crazy drive of the nitroglycerin truck with the same attitude displayed in his daily routine. He is a hero by accident without even knowing so. And he dies together with Bimba, they disappear from the film like they never were, two more victims on the road to hell.

The end of the movie is sad, short and previsible. But so it is real life. The happy ending of Mario getting back to Linda and living happily ever after is a lot more adequate to Hollywood type of movies. Exactly the type that Clouzot refused his whole life to make.

P.S.: William Friedkin made a remake of the movie in 1977, Sorcerer. Well, don't! I mean don't waste your time and precious internet bandwidth to download and watch this movie. Or if it is mandatory that you do, at least please see it before the original. Otherwise you'll never get to finish watching it! BTW, the Sorcerer is great by itself: casts Roy Scheider and got a Oscar nomination, but it just cannot stay next to Le salaire de la peur.
P.P.S.: do you know a lot of movies with a 100% rating on Rotten Tomatoes?! Well, here is one!

Stumble Upon!

If there is still someone that doesn't know Stumble Upon is a great site! Breaking news, yeah?

Well, it is! Considering that i have just stumbled upon two of my very own old pictures, which I have even forgotten they are online. Somehow they even got Editor's Pick at Better Photo :)

Here they are if anybody is curios: Old Man and Small Ship in Paphos.