Se facea ca am mare nevoie de o procura pentru RO ca sa imi pot obtine cazierul judiciar. Ca prin amabasada romaneasca de aci e jale mare daca incerci sa obtii cazierul... Printre altele tre sa te duci matalutza fix la Washington, sa te vaza consulu la fata si sa-ti ia si aia din titlu citeva sute de para pe biletul de avion. Acuma nu ca n-as baga si eu citeva sute de dolari in revigorarea economiei americane, da' cele citeva sute se faceau cam 1000 cu hotel, masina de inchiriat si taxele consulare. Cea mai tare insa era perioada de asteptare: 4 luni! Pai si barcile lu Columb au facut mai putin pe la 1492... iar cazierul in RO se elibereaza pe loc deci nu acolo se pierde timpul.
In sfirsit, tot tantile de la ambasada pretenoase nevoie mare: "Pai domnu Popa mai bine faceti dvs. o procura la un notar american, ii puneti apostila conventiei de la La Haye (iete de al draq nu scriu Hague ca sa-si suceasca americanii limbile) si o trimiteti la cineva in Romania, respectivul o traduce si legalizeaza si la noi (ca sa mai faca si notari romanesti un ban, ce daca apostila cu pricina incearca sa evite si asta printre altele), se duce la Politie, ia cazierul si v-il trimite prin posta!". Probabil inca in extaz datorita amabilitatii functionarilor consulari romanesti, ma reped eu in Google sa vad cam de unde fac rost de un notar. Cum ii zice la notar in engleza? Notary public... o fi si din aia privati?!). Guglea, indatoritor ca de obicei, tzushti imediat cu mai multa informatie decit am nevoie. Numa ca ce sa vezi? Notary public americanos e mai frecator de menta decit notarul romanesc; tot ce face el e sa autentifice vinzari de terenuri si chestii d-astea. Bun, pai cine se mai ocupa cu chestii legale? Avocatii! Astia tre sa stie ca doar e destepti, in filmele americane ii bate pe toti, bashca ca mai bine de juma de America pare sa-si faca veacul prin tribunale.
Ca tot nu-mi place mie sa vorbesc la telefon, le reped repede cite un mail la vreo 10-12 avocati plus vreo 5-6 notari adunati de prin datele baroului din TX, ca bastinasi in zona Dallas. Explic eu ce-mi doreste inimioara, pun "Hague Convention apostille" in bold - ca asa am eu feeling-uri - si ma pun pe asteptat. Intr-adevar in citeva zile incep sa soseasca si raspunsurile: 2 mai precis. Ei, zic, astia tre sa fie specialisti! N-apuc sa raspund niciunuia la mail, ca unu din ei ma si suna. Mama ce om serios! Pai uite asa si asa, repe toata pologhia din mail ca asa e politicos aici sa faci conversatii despre vreme, nu te infigi tu asa "down to business". Da, zice omul, va pot ajuta! Facem PoA aici pe banda rulanta! Si cu apostila? Pai binenteles si cu apostila! Nu-i bai! Hai sa stabilim o intilnire. Zic fain, ia trimite matalutza adresa biroului tau prin mail ca la asa la telefon poate ma-ncurc in limba lu Shakespeare (sau a lu Larry Hagman mai degraba dupa cum se vorbeste aici).
Nota bene: aici trebuia sa mi se aprinda tranzistorul in cerebel, ca daca a auzit de trimis mail sa crizat omu un pic, da' m-am gindit ca cine stie poate n-are chef sa scrie mailuri.
Vreo saptamina n-am avut timp de intilnire cu nenea avocatul, asa ca am aminat-o pina azi. Imi iau liber de la munca, imi string toate actele (mama, ce fain ca mi-am gasit portofelul!), parcurg cei 20km pina la domnul Bill - asa mi-a zis sa-i spun ca Mr. Lawyer nu se face si Maestre, ca pe la noi, nu se zice - ramin putin uimit ca birou lu don Bill e in spatele casei intr-un fel de magazie, dar imi revin repede cind ma gindesc cam cite milioane a bagat in casa. Intru in magazie, o tanti secretara sare pe mine imediat - pacat ca era cam batrina - imi da sa completez vreo 4 pagini de date personale - nici nu stiam ca pot sa scriu atita despre mine si majoritatea in cifre - si zice ca Mr. Bill apare imediat.
"Ecce hommo!" ma gindesc eu asa tangential ca prostu...
Si apare... Ca o boare... sau mai degraba ca o furtuna serioasa, pentru ca Bill e un mosulica grasan, model Adrian Paunescu fara barba, care de-abia navigheaza prin incaperea cam inghesuita. Da omu mina cu mine, io continui sa scriu la hirtoage, intr-un tirziu secretara se convinge ca am scris destul, inclusiv inca o data povestea la ce treaba aveam cu Bill si ma introduce in "inner circle", adica fix biroul lui Bill.
Ce sa vezi?! D-ala ca prin filme... dulapuri pina in tavan pline cu catastife juridice de toate soiurile, legate in piele si probabil niciodata deschise. Mobilierul de birou si ala de film: jiltz mare de piele pentru Bill, niscai fotolii mai mici pentru clienti, o canapea de pe vremea bunicii si, binenteles, biroul de lemn masiv - cel putin 5 mexicani trebuie sa se fi adunat sa-l care - din spatele caruia ma privea Bill.
El. The Lawyer. The Man... The idiot, cum aveam sa aflu imediat.
Intii rasfoieste cu interes hirtiutzele pe care le completasem eu mai devreme. Culmea e ca chiar le citeste! Nu se preface! Acuma de ce draq l-o interesa ce numar de pasaport ma eu?! It beats me!
Continua asa vreo 5 minute, cam ca managerii la evaluari. Exact cit sa te plictisesti, sa te intrebi ce draq faci acolo si sa admiri cit de bine le sade lor in spatele biroului.
Dupa care incepe sa gavareasca cu cel mai pur accent texan de la Chuck Norris incoace: "Pai e totul clar!" Mama ce bine, ca incepusem sa ma cam indoiesc... "E totul clar, mai putin cu apostila aia! "
Ha?! - asta eram eu... adica cum mai putin cu apostila? "Pai da! Ce e aia apostila si de ce iti trebuie? Ca io m-am uitat putin pe internet si n-am gasit nimic despre ea! Esti sigur ca ai nevoie si de asta?"
Mi-a picat fata instant... pai daca nici Bill nu stie ce-i cu apostila si pe unde creste ea, ce draq ma fac?
Ii explic ipochimenului ce-i cu apostila si la ce e buna, cum ca aia din RO nu misca un pai la actele straineze daca nu o vad, cum ca in EU toate tarile o utilizeaza frecvent... In sfirsit tot ce un layman ca mine stia in materie.
Nu e impresionat... "Aici, in the great state of Texas - exprimarea asta de risul curcilor e foarte comuna - io n-am vazut niciodata asa ceva." Pai si atunci de ce mi-ai zis la telefon ca faci si d-astea?! "Pai vii aici, discutam si pe urma vedem noi cum ne descurcam... ca asa e cu "legal matters" clientul - prostanul - nu prea stie cum e cu treburile astea, numai noi, oamenii de meserie, ne pricepem!"
Probabil ca dupa moaca mea lunga a inteles ca nu sint chiar redneck-ul obisnuit care ii intra lui in birou, asa ca scoate triumfator arma finala. "Uite, daca vrei, chiar acuma cautma sa vedem ce se stie despre apostila asta a ta. Pe calculator! "
Deja darimat numai de perspectiva de al vedea pe Bill cu mouse-ul intre cirnaciorii care ii tin loc de degete, ma prefac entuziast si zic da. Prostie curata! Pentru ca Bill se intoarce intr-un pesh, cu spatele la mine, porneste mareata unealta de cautat si ce sa vezi fereastra mare sa acopere tot monitorul: "Norton Antivirus has detected a threat! What do you want to do?" Bill imi zimbeste complice si plici cu mouse-ul pe X-ul din coltul ferestrei. Zimbetul se latzeshte proportional odata cu nimicirea inamicului fereastra. Cu greu depisteaza shortcut-ul de la IE intr-un colt de desktop impinzit cu PDF-uri salvate, ii click-aie si navigheaza fix la pagina baroului din Texas. Acolo parese ca exista un fel de biblioteca legala, asa ca se apuca sa caute ceva de genul "apost Hague convention"... Rezultate ciuciu. Nu disperam! Hop la Yahoo! Answers cu aceeasi intrebare de baraj. Il doborim si pe Yahoo! si nu mai am rabdare si ii sugerez sa scrie mai mult si mai corect la cautare.
Cum necum nimerim chiar pe site-ul conventiei cu pricina, de unde, dupa lupte seculare, printeaza 2 pdf-uri - o fi omul actionar la Adobe de e obsedat cu pdf-ul - si unul mi-l inmineaza triumfator. Print-ul contine niste date generale despre ce e cu conventia de la Hague si cam atit.
"Acuma", zice Bill, "sa te duci matale pe acasa sa afli unde poti sa pui apostila asta si noi iti facem PoA instant!". Pai cum sa ma duc eu sa caut?! "Da, putem sa ne ocupam si noi, da' te costa mai scump!"
Bine mai Bill, da macar asa poti sa ma indrumi incotro sa caut? Cine s-ar ocupa de asta? "Cred eu ca Departamentul de Stat!" - adica un fel de ministerul de externe. "Sa-i scrii o scrisoare lu Secretaru de Stat si sa mentionezi asta cu apostila!"
Asta a fost picaturica care a umplut definitiv paharul meu deja pe cale de varsare... Ma ridic siderat de atita prostie, imi iau la revedere cit pot de amabil si dau sa plec. "Stai!", zice Bill. Imi inchipui ca i-a venit idea sa imi ceara si bani pentru "consultatie", asa ca deja ma imaginez urmarit de seriful local, care venise fugutza sa vada cine l-a caftit pe Bill...
"So", zice Bill, "are you married?". "Da", raspund lejer calmat. "Pai si ti-ai facut un testament de cind ai venit in Texas? Asta e foarte important sa stii! Si noi ne pricepem foarte bine la asta! Daca faci rost de apostila, poti sa o pui si pe testament!"
Nu mai rezist si o intind cu toata viteza de care e capabil Volkswagen-ul propietate personala... Dupa kilometrii de rigoare ajung acasa si, departe de Bill, caut mai abitir internetul si aflu ca mareata apostila se ia foarte simplu: n-ai decit sa trimiti procura la Texas Secretary of State impreuna cu 15 dolari si iti soseste prin posta in citeva zile. Pe undeva, cumva tot stia Bill ceva pare-se... Cam ca Radio Erevan: nu se da ci se ia, nu-i masina ci bicicleta, in rest ai dreptate!
P.S.: prostiile avocatesti se pare ca-s la toate nivelurile: linkul de pe site-ul US Department of State catre Texas Secretary of State nu mere :D
